Plugușorul
Plugușorul este unul din cele mai vechi obiceiuri prezente la români. El este practicat în jurul anului nou. În general, la ora actuală, acest obicei este practicat de copii și adolescenți.
În țara noastră denumirea de acestui colind diferă de la o zonă la alta. În unele zone se numește „umblatul cu Plugul”, „Plugulețul”, „Uratul” sau”Aratul”.
Cu Plugușorul se umblă pe 31 decembrie sau 1 ianuarie. Un obicei similar practicat este Semănatul care constă în aruncarea unor semințe de cereale.
Denumirea obiceiului vine de la obiectul evocat în versuri: plugul. Acesta este un obiect foarte important în ritualurile agricole, el fiind prezent din cele mai vechi timpuri. În unele zone ale Europei el era prezent și în ritualuri de familie (cum ar fi în unele zone ale Franței unde tinerii căsătoriți erau puși să tragă la plug).
Pe lângă plug mai sunt prezente și alte obiecte:
Buhaiul – simbolizează mugetul taurului dar și fertilitatea
Clopoțelul – are rol în a alunga spiritele rele și de a asigura belșugul holdelor
Biciul – folosit în alungarea spiritelor rele
Ca și arie de răspândire Plugușorul este specific Moldovei, Munteniei, o parte din Oltenia. Se practică și în alte zone ale țării dar nu în aceeași măsură.
Poate s-a observat faptul că versurile din urare nu se pretează acestei perioade din an.
Explicația e simplă: anul nou era sărbătorit în primăvară atunci când renaște natura. Odată cu mutarea Anului Nou în iarnă și tradițiile aferente au fost mutate, însă versurile au rămas aceleași.
Acest lucru se întâmplă și cu Craciunul care a fost suprapus peste sărbătoarea renașterii soarelui.
Există mai multe variante în ceea ce privește Plugușorul. Vom prezenta o variantă, restul urmând a fi citite din alte materiale recomandate.
Versuri
Aho, aho, copii si frati
Stati putin si nu mânati,
Lângă boi v-alăturati
Si cuvântul mi-ascultati:
S’a sculat mai an
Bădica Traian
Si-a încălecat
Pe-un cal învătat,
Cu numele de Graur,
Cu seaua de aur,
Cu frâu de mătasă,
Cât vita de groasă.
Si în scări s’a ridicat,
Ca s’aleaga-un loc curat
De arat si semănat.
Si’n curând s’a apucat,
Câmpul neted de arat,
În lungis
Si’n curmezis
S’a apucat într’o joi,
C-un plug cu doisprezece boi:
Boi bourei
În coada cu dalbei,
În frunte tintatei.
Mânati flăcai: hăi, hăi!
Ziua toată a lucrat,
Brazda neagră a răsturnat
Si prin brazde-a semănat
Grâu mărunt si grâu de vară,
Să dea Domnul să răsară.
Si când lucrul a sfârsit
Iată, mare, s’a stârnit,
Un vânt mare pe pământ
Si ploi multe după vânt,
Pământul de-a răcorit
Si sământa a’ncoltit
La lună, la săptămână
Îsi umplu cu aur mâna.
Si se duse ca să vadă
De i-a dat Dumnezeu roadă
Si de-i grâul rasarit
Si de-i spicul aurit.
Mânati flăcăi: hai, hai!
Traian iute s’a întors…
Si din grajd pe loc a scos
Un alt cal mai năzdrăvan,
Cum îi place lui Traian:
Negru ca corbul
Iute ca focul,
De nu-l prindea locul;
Cu potcoave de argint
Ce sunt spornici la fugit.
El voios a’ncălecat,
La Tighina a plecat
Si otel a cumpărat
Ca să facă seceri mari
Pentru secerători tari.
Si să facă seceri mici
Pentru copilasi voinici.
Si-a strâns fine si vecine
Si vreo trei babe bătrâne,
Care stiu rândul la pâne;
Si pe câmp i-a dus
Si pe toti i-a pus,
La lucrul pamântului
In răcoarea vântului.
Ei cu stânga apucau
Si cu dreapta secerau
Si prin lan înaintau
De părea că înotau.
Mânati măi: hăi, hăi!
Altii în urma lor legau
Si clăi mândre ridicau,
Apoi carele’ncărcau
Si pe toate le cărau
În capul pământului,
În bătaia vântului.
Arie pe loc faceau
Si grâul îl treerau;
Harabale încărcau
Si la moară le porneau.
Si turnau deasupra’n cos
Grâu măruntel de cel ros,
De sub piatră în covată
Curgea făina curată.
Traian mult se bucura,
Zeciuiala morii da
Si voios se înturna.
Iară mândra jupâneasă
Auzea tocmai din casă
Chiotul flăcăilor
Scârtâitul carelor.
Mânati măi: hăi, hăi!
În cămară ea mergea
Si din cui îsi alegea
Sita mare si cam deasă
Tot ca pânza de mătasă
Si cernea, mare, cernea,
Ninsoare se asternea;
Apoi pâne plămădea
Si-o lăsa până dospea;
Colacei că învârtea
Pe lopata mi-i culca
Si’n cuptor mi-i arunca;
Apoi iară cu lopata,
Rumeni îi scotea si… gata!
Atunci ea’mpărtea vreo cinci,
La flăcăii cei voinici
Si’mpartea trei colacei
La copiii mititei.
Mânati mai: hai, hai!
Cum a dat Dumnezeu an,
Holde mândre lui Traian,
Asfel sa dea si la voi
Ca s-avem parte si noi.
Să vă fie casa, casă;
Să vă fie masa, masă;
Tot cu mesele întinse
Si făcliile aprinse.
Si la anul să trăiti,
Să vă găsim înfloriti,
Ca merii,
Ca perii,
În mijlocul verii,
Ca toamna cea bogată
De toate’ndestulată.
Aho, aho!