Plugușorul

Plugușorul este unul din cele mai vechi obiceiuri prezente la români. El este practicat în jurul anului nou. În general, la ora actuală, acest obicei este practicat de copii și adolescenți.

În țara noastră denumirea de acestui colind diferă de la o zonă la alta. În unele zone se numește „umblatul cu Plugul”, „Plugulețul”, „Uratul” sau”Aratul”.

Cu Plugușorul se umblă pe 31 decembrie sau 1 ianuarie. Un obicei similar practicat este Semănatul care constă în aruncarea unor semințe de cereale.

Denumirea obiceiului vine de la obiectul evocat în versuri: plugul. Acesta este un obiect foarte important în ritualurile agricole, el fiind prezent din cele mai vechi timpuri. În unele zone ale Europei el era prezent și în ritualuri de familie (cum ar fi în unele zone ale Franței unde tinerii căsătoriți erau puși să tragă la plug).

Pe lângă plug mai sunt prezente și alte obiecte:

Buhaiul – simbolizează mugetul taurului dar și fertilitatea

Clopoțelul – are rol în a alunga spiritele rele și  de a asigura belșugul holdelor

Biciul – folosit în alungarea spiritelor rele

Ca și arie de răspândire Plugușorul este specific Moldovei, Munteniei, o parte din Oltenia. Se practică și în alte zone ale țării dar nu în aceeași măsură.

Poate s-a observat faptul că versurile din urare nu se pretează acestei perioade din an.

Explicația e simplă: anul nou era sărbătorit în primăvară atunci când renaște natura. Odată cu mutarea Anului Nou în iarnă și tradițiile aferente au fost mutate, însă versurile au rămas aceleași.

Acest lucru se întâmplă și cu Craciunul care a fost suprapus peste sărbătoarea renașterii soarelui.

Există mai multe variante în ceea ce privește Plugușorul. Vom prezenta o variantă, restul urmând a fi citite din alte materiale recomandate.

Versuri

Aho, aho, copii si frati

Stati putin si nu mânati,

Lângă boi v-alăturati

Si cuvântul mi-ascultati:

S’a sculat mai an

Bădica Traian

Si-a încălecat

Pe-un cal învătat,

Cu numele de Graur,

Cu seaua de aur,

Cu frâu de mătasă,

Cât vita de groasă.

Si în scări s’a ridicat,

Ca s’aleaga-un loc curat

De arat si semănat.

Si’n curând s’a apucat,

Câmpul neted de arat,

În lungis

Si’n curmezis

S’a apucat într’o joi,

C-un plug cu doisprezece boi:

Boi bourei

În coada cu dalbei,

În frunte tintatei.

Mânati flăcai: hăi, hăi!

Ziua toată a lucrat,

Brazda neagră a răsturnat

Si prin brazde-a semănat

Grâu mărunt si grâu de vară,

Să dea Domnul să răsară.

Si când lucrul a sfârsit

Iată, mare, s’a stârnit,

Un vânt mare pe pământ

Si ploi multe după vânt,

Pământul de-a răcorit

Si sământa a’ncoltit

La lună, la săptămână

Îsi umplu cu aur mâna.

Si se duse ca să vadă

De i-a dat Dumnezeu roadă

Si de-i grâul rasarit

Si de-i spicul aurit.

Mânati flăcăi: hai, hai!

Traian iute s’a întors…

Si din grajd pe loc a scos

Un alt cal mai năzdrăvan,

Cum îi place lui Traian:

Negru ca corbul

Iute ca focul,

De nu-l prindea locul;

Cu potcoave de argint

Ce sunt spornici la fugit.

El voios a’ncălecat,

La Tighina a plecat

Si otel a cumpărat

Ca să facă seceri mari

Pentru secerători tari.

Si să facă seceri mici

Pentru copilasi voinici.

Si-a strâns fine si vecine

Si vreo trei babe bătrâne,

Care stiu rândul la pâne;

Si pe câmp i-a dus

Si pe toti i-a pus,

La lucrul pamântului

In răcoarea vântului.

Ei cu stânga apucau

Si cu dreapta secerau

Si prin lan înaintau

De părea că înotau.

Mânati măi: hăi, hăi!

Altii în urma lor legau

Si clăi mândre ridicau,

Apoi carele’ncărcau

Si pe toate le cărau

În capul pământului,

În bătaia vântului.

Arie pe loc faceau

Si grâul îl treerau;

Harabale încărcau

Si la moară le porneau.

Si turnau deasupra’n cos

Grâu măruntel de cel ros,

De sub piatră în covată

Curgea făina curată.

Traian mult se bucura,

Zeciuiala morii da

Si voios se înturna.

Iară mândra jupâneasă

Auzea tocmai din casă

Chiotul flăcăilor

Scârtâitul carelor.

Mânati măi: hăi, hăi!

În cămară ea mergea

Si din cui îsi alegea

Sita mare si cam deasă

Tot ca pânza de mătasă

Si cernea, mare, cernea,

Ninsoare se asternea;

Apoi pâne plămădea

Si-o lăsa până dospea;

Colacei că învârtea

Pe lopata mi-i culca

Si’n cuptor mi-i arunca;

Apoi iară cu lopata,

Rumeni îi scotea si… gata!

Atunci ea’mpărtea vreo cinci,

La flăcăii cei voinici

Si’mpartea trei colacei

La copiii mititei.

Mânati mai: hai, hai!

Cum a dat Dumnezeu an,

Holde mândre lui Traian,

Asfel sa dea si la voi

Ca s-avem parte si noi.

Să vă fie casa, casă;

Să vă fie masa, masă;

Tot cu mesele întinse

Si făcliile aprinse.

Si la anul să trăiti,

Să vă găsim înfloriti,

Ca merii,

Ca perii,

În mijlocul verii,

Ca toamna cea bogată

De toate’ndestulată.

Aho, aho!

Alte colinde

Steaua

Sorcova

Capra

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta de navigare și pentru a asigura funcționarea corectă a site-ului. Continuând să folosești acest site, recunoști și accepți utilizarea cookie-urilor.

Acceptă toate Acceptă doar necesarele