Focul de la Moreni
Focul de la Moreni
Localizare
Orașul Moreni a cunoscut doi ani si jumătate de glorie internațională. Jurnaliști, scriitori, fotografi, scenariști de la Hollywood au vizitat orașul pentru a vedea miracolul prin care sonda petrolieră 160 a ars fără încetare timp de 850 de zile.
Mulți ingineri și specialiști de pretutindeni au ajuns la Moreni, cu gândul la recompensa consistentă pusă în joc de guvernul român.
În versiunea americană a catastrofei, inginerul Myron Kinley – descris în presa occidentală ca un veritabil Bruce Willis al anilor ‘20 – pune capăt Focului cel Mare după o bătalie inegală și plină de tensiune. Ziarele autohtone, însă, sunt clare. Focul a izbucnit în dimineața zilei de 28 mai 1929 și s-a stins de la sine în septembrie 1931. A mai pâlpâit până la 4 noiembrie 1931.
La începutul crizei economice, de pe proprietățile din Moreni se extrăgeau anual 520 de mii de tone de petrol. În 1930, producția s-a dublat. Între războaie, dezvoltarea orașului a fost proporțională cu cea a industriei de petrol. Exploatările se făceau de pe proprietăți particulare concesionate unor firme americane si germane. Unii locuitori ajunseseră atât de bogați încât își permiteau să închirieze o birjă ca să ia masa într-o după-amiază la Sinaia. Astăzi, orașul încearca să-și recapete prosperitatea de altădată.
"Zeci de morți în intervenții"
Pe o terasa din Moreni, Vasile Moldoveanu, etnolog, s-a arătat surprins și bucuros sa afle ca cineva se interesează de evenimentele petrecute cu aproape un secol în urmă.
„Bunicul a muncit ca maistru în perioada Focului cel Mare. A murit cu numele de Marica Gheorghe, deși s-a născut și el tot Moldoveanu. Între războaie, familiei i-a mers rău și un vraci l-a sfătuit să-și schimbe numele pentru a scapa de nenoroc. Numai tatăl meu – care în acea vreme era plecat din oraș – a rămas cu vechiul nume”, mă lămurește artistul.
Norocul însă nu si-a intors fata către Marica Gheorghe. „Bunicul credea ca pamantul este blestemat. Obișnuia să spună: din aurul asta negru trăim, dar ne face viața neagră că și el. Îmi povestea bunicul ca eruptiile erau atat de puternice incat limbile de foc se inaltau la 150 de metri și se vedeau de la o depărtare de 30 de kilometri. Focul a fost un poligon de încercări pentru noile tehnologii de stingere a incendiilor, dar nici una nu i-a putut veni de hac. Îmi amintesc că, atunci cand eram copii, dacă scormoneam cu piciorul, dădeam de pamantul ars de incendiu.”
Flăcările se vedeau din Chitila
Focul a izbucnit cu putere și în ziarele vremii. Poze mari și relatări ample de la reporteri trimiși la fața locului au ocupat paginile ziarelor în primele zile ale incendiului.
Publicația Universul anunța, la 28 mai 1929, cu litere mari: „Dezastrul de la Moreni” – „În regiunea Moreni s-a produs un nou mare dezastru. Pe un platou al comunei Moreni numit Țuicani se afla instalată sonda nr. 160, proprietate societății Romano-Americane. Lucrările de sapă ale acestei sonde ajunsesera la o adancime de 1.460 metri. Forța de expansiune a gazelor a atins azi de dimineata un maxim de presiune. Atunci, burghiul a atins stratul de țiței, iar turla sondei a fost aruncată în aer la o înălțime de 300-400 de metri. Producandu-se scantei, sonda a luat foc. Intensitatea flăcărilor a crescut, atingând înălțimea de 100 de metri. Cu ajutorul pompelor, a început imediat un puternic baraj de apa și saci de nisip. Dogoarea flăcărilor fiind prea mare, echipele nu se puteau apropia de zona mai aproape de 300 de metri. Printr-o întâmplare fericită, acest mare dezastru nu a făcut nici o victimă omenească. După părerea specialiștilor, pagubele depășesc 100 de milioane de lei.” A doua zi, același cotidian își continua relatarea: „Coloana de foc are o înălțime de 60-70 de metri și luminează întreaga regiune Moreni. Se vede foarte bine din Ploiești și chiar din Chitila”.
Focul s-a stins de la sine
După ce evenimentul „s-a banalizat”, relatările au devenit tot mai rare. Focul ardea necontenit și, curand, el a dispărut de pe agenda presei. A revenit în forță când flăcările s-au stins.
Pe 18 septembrie 1931, Universul scria: „Uriașa candela care timp de doi ani și patru luni a ars necontenit, îngrozind lumea și răpunând zeci de vieți omenești, s-a stins azi de dimineata. Focul de la Moreni s-a stins și o data cu el și multe sperante. Căci erau mulți care munceau zi și noapte creierul să descopere modalitatea prin care această gură a iadului sa fie astupată și în caz de reușită, aveau de câștigat gloria și milioanele promise drept premiu.” În aceeași zi, Adevărul relata ca „la ora 4.30, s-a produs prăbușirea unui mal care se slabise din cauza bombardamentelor și a apei, astupand craterul și înăbușind complet flacăra”.
"Omul care a invins iadul"
Sub acest titlu, o publicație engleză descria modul eroic în care un inginer american a pus capăt incendiului de la Moreni:
„Myron Kinley trebuia sa oprească cel mai mare foc petrolier din istorie.
Omul din Oklahoma a străbătut 7.000 de mile, iar în fața incendiului buzele sale au murmurat: Doamne Atotputernic. Miron Kinley s-a luptat cu flăcări de-a lungul statului Texas și în California și niciodată nu a dat greș. Dar monstrul din fața sa era diferit. El este mai impresionant decat tot ceea ce s-a văzut pe pamant. Timp de 26 de luni, oameni instruiți s-au luptat cu el. Guvernul a eșuat. A mai rămas o singura speranta – Myron Kinley din Tulsa, Oklahoma.
La sfârșitul anului 1931, Kinley a acceptat sa își pună în aplicare planul cu două condiții: să fie plătit cash si să fie ajutat de două persoane: Graddy Chupp și Costică Lupă. Aceștia purtau costume din azbest, în timp ce Kinley a optat pentru haine obișnuite, înmuiate în apă. Se înțelegeau prin gesturi. Zgomotul făcut de sonda 160 putea fi comparat cu cel făcut de 100 de locomotive. Ministerul a cerut o zi de răgaz înainte de dinamitare pentru evacuarea zonei. Sute de familii și-au încărcat avutul în căruțe și s-au mutat pe dealuri.
Recompensa trece Atlanticul
A doua zi în zori, Kinley a coborat 30 de picioare în interiorul craterului. În spatele său un jet colosal de gaz ardea albastru. A dat drumul dinamitei într-un loc în care apa băltea, formând o mica mlaștină. Ieșind la suprafața, Kinley apăsa detonatorul.
Pământul se cutremura cu un zgomot copleșitor. O furtună de pământ și marnă a căzut din cer. Apoi, liniște. Incendiul care a ars încontinuu timp de doi ani și jumătate a fost stins. Kinley și Jackson râseră mulțumiți.
Dar scurgerea de gaz nu a putut fi oprită complet, iar flacăra se reaprinse. 160 părea invincibil…
Dimineața de 4 noiembrie era rece și luminoasă. Pe coline, locuitorii se rugau în cor pentru succesul misiunii.
Kinley a rămas în fața detonatorului pentru o secundă. Un zgomot infernal se stingea încet, încet. O aversă slabă de pamânt și marna a căzut peste Kinley. Apoi, s-a lăsat din nou liniștea. 160 s-a stins. De data asta, pe veci.
Kinley s-a întors la Tulsa plin de arsuri pe față și cu recompensa de 50.000 de dolari în buzunar.
Bonus - punctul fortificat din Țuicani (cazemata de la Țuicani)
Tot pe platoul Țuicani există și ruinele punctului de observație antiaerian (cazemată) din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Mai multe detalii despre cazemate și despre luptele din anul 1944 găsiți în articolul Cazemata germană